luni, 14 februarie 2011

Bazele Biblioteconomiei


Terminologie

Termenul de “biblioteconomie” vine din franceza: <Bibliotheconomie>, care la rândul sau vine din <bibliotheque>→grecescul <bibliotheke> cu <biblion>=carte si <theke>=cufăr, dulap.
Librarianship=biblioteconomie <library/library science>
Noţiunea de “biblioteconomie” este data relativ recenta. Germanul Martin Schrettinger este prima personalitate care îl folosește în 1808 în lucrarea “Încercare de manual complet de biblioteconomie”. In 1839, termenul “biblioteconomie” se găseşte si in lucrarea lui Léopold August Constantin, intitulata “Biblioteconomie” sau “Manual nou si complet pentru organizarea, conservarea si administrarea bibliotecii”.
In România, termenul “biblioteconomie” apare in 1862 intr-o lucrare de-a lui Grigore Bengescu, unde menţionează, alaturi de arhivistica, paleografie, diplomatica, si biblioteconomia.

Definitie – puncte de vedere
Biblioteconomia a fost înţeleasa ca domeniul care se ocupa cu organizarea activităţii dintr-o biblioteca.
Martin Schrettinger spunea ca biblioteconomia se ocupa cu învăţarea cunoştinţelor teoretice si practice necesare spre a face din cărţile adunate o biblioteca folositoare.
Acelaşi punct de vedere il are si Léopold August Constantin, aşa cum se vede in însuşi titlul lucrării sale.
In a doua jumătate a secolului al XIX-lea, bibliotecarii germani s-au întrebat daca biblioteconomia este sau nu o ştiinţa. Luandu-se in calcul numai administrarea bibliotecilor si nu probleme legate de conţinutul publicaţiilor, se ajunge la concluzia ca nu este o ştiinţa.
Mai târziu, după înfiinţarea primelor scoli germane de biblioteconomie (München 1905) si Berlin (1928), se pricepe ca biblioteconomia este totuşi o ştiinţa care are ca obiect de studiu tehnica de biblioteca (achiziţionarea, prelucrarea, circulaţia si conservarea cartii; relaţiile cu cititorii, gestionarea bibliotecii) si ştiinţa cartii (sistematizarea cunoştinţelor  cu privire la carti prin cercetări filologice).
Întreaga gândire germana in domeniul biblioteconomiei este sintetizata in lucrarea lui Fritz Milkau “Manual de biblioteconomie” in trei volume, publicate intre 1931-1942.
Bibliofilii s-au întrebat daca biblioteconomia este o ştiinţa sau o arta in a organiza publicaţiile. Răspunsul a fost ca biblioteconomia este o ştiinţa făcuta cu arta.
Leo Crozet, in lucrarea “Manualul practic al bibliotecarului”, aparuta la Paris in 1932, defineşte biblioteconomia astfel: “Biblioteconomia face parte din bibliologie (ansamblul disciplinelor cartii) împreuna cu bibliografia (ştiinţa organizării si comunicării informaţiilor înmagazinate in carti si ale tipuri de documente), tehnica muncii intelectuale (ansamblul de reguli si metode care organizează studiul, cercetarea si creaţia spirituala) si bibliofilia (cercetarea cartii si a bibliotecii in evoluţia lor istorica).”
Aceasta definiţie este întâlnita mai târziu si la primii specialişti romani ai domeniului.
In 1953, Prof. Ioachim Kirchner, in cartea “Biblioteconomie: istoria cartii si a bibliotecilor”, in spiritul gandirii germane, scrie: “Biblioteconomia cuprinde toate noţiunile referitoare la biblioteca, privite ca instituţie organizatorica, cat si la conţinutul bibliotecii, adică la carti.
Prof. Nicolae Georgescu-Tistu, intemeietorul invatamantului economic romanesc, care coordonează si editează, in 1966, lucrarea “Vocabular de bibliologie”, da o ampla definiţie biblioteconomiei: “Biblioteconomia – disciplina care sistematizează ca ramura a bibliologiei, toate preocupările teoretice si practice având ca obiect biblioteca: organizarea ei ca unitate de sine stătătoare si ca veriga a unei reţele, strângerea fondurilor de carti, depozitarea ordonata si prezentarea clara a lor in cataloage, servirea prompta a cititorului si servirea lor in lectura, propaganda cartii, prin care intra de asemenea, localul si mobilierul adecvat al bibliotecii.”
In lucrarea “Encyclopedia of librarianship” a lui Thomaa Landau aparuta in 1967, scria: “Biblioteconomia este ştiinţa adunării, păstrări, organizării si folosirii comunicaţiilor înregistrate.”
Asociatia bibliotecarilor francezi editează periodic manualul “Le métier de bibliothécaire”, in care biblioteconomia se ocupa “cu regulile de organizare si gestiune a bibliotecii”.
In ultimul standard al Organizatiei Nationale de Standardizare, “biblioteconomia este stiinta care se ocupa cu organizarea, gestionarea si legislatia bibliotecii”. Prin termenii de “organizare”, “gestionare” si “legislaţie” se acoperă întreaga arie de cuprindere a noţiunii de biblioteconomie.
In ultimele decenii, bibliologia nu e socotita ca ştiinţa mama a biblioteconomiei, a bibliofiliei si a bibliografiei. Bibliologia este apreciata astăzi ca domeniul care se ocupa cu studiul tehnicilor de producţie si difuzarea cartilor. Nici termenul de “biblioteconomie” inteles de americani nu mai este astăzi agreat, ci cel de “ştiinţa a bibliotecii” (“library science”).
Unele dicţionare nu mai înregistrează termenul de “bibliteconomie”= “librarianship”, preferând termenul de “library science”.





BIBLIOTECA DIN PERGAM


Pergam se afla in Turcia de azi.
Cetatea pergamului, situata la 300m altitudine deasupra oraşului actual, avea o mare perspectiva asupra întregii regiuni. Ruinele de astăzi datează din vremea atalizilor, puternici regi ai Pergamului, care au condus cetatea in sec. al III-lea si al II-lea i. Hr. Sub regele Eumenes cetatea a cunoscut o puternica înflorire spirituala, devenind un centru intelectual cu renumite scoli de gramatica, de medicina, adevărata oaza pentru artişti si oameni de ştiinţa. Trecand prin ce a rămas din Poarta Regala, dincolo de ruinele Templului lui Zeus, impresionante in mod deosebit sunt ruinele bibliotecii. Atalus I a transformat in cea mai renumita instituţie a timpului sau, adunand in Biblioteca Pergamului peste 200 de mii de volume (volumina=rulouri de papirus sau de pergament).
Se ştie ca in urma unei rivalitati dintre Alexandria si Pergam, cea dintâi a refuzat sa mai exporte ca suport pentru scriere papirusul, si astfel Pergamul a inventat pergamentul.
Dupa Strabon, langa galeria de nord a sanctuarului zeiţei Atena, se afla aceasta biblioteca, ale cărei uşi si geamuri se deschideau spre sanctuar si nu spre strada sau spre piaţa. Ea cuprindea patru săli dintre care cea mai mare 13x16m, cu o inaltime de 6 m, slujea drept sala de lectura. Pereţii exteriori erau formaţi din doua rânduri de ziduri care aveau intre ele un spaţiu gol ce asigura protecţia contra umidităţii, menţinând in interior o temperatura constanta.
Mai târziu, in anii 30i. Hr., Antoniu a oferit ca dar de nunta Cleopatrei colecţia bibliotecii din Pergam, dar aceasta s-a risipit o data cu restul marii colecţii alexandrine in vremea creştinismului timpuriu.

Scurt istoric al evoluţiei biblioteconomiei universale

Bibliotecile nu sunt structuri imateriale, ele nu rerpezinta locuri de acumulare pasiva in activitatea multiforma ce le caracterizează: achiziţii, catalogare, comunicare. Disponibilitatea reala a unui document este un element primordial. Fara catalog, oricare ar fi forma sa, chiar si cea mai simpla biblioteca nu-si îndeplineşte funcţiile sale. De asemenea, in cazul in care documentul nu răspundea cerinţelor utilizatorilor, putea bloca lanţul transmiterii informaţiilor. Performantele unei biblioteci se bazează pe un număr mare de posibilitaţi precum politica de achiziţii, organizarea catalogului, orarul bibliotecii, modalităţile de împrumut sau de multiplicare, formele de organizare ale colecţiilor, la care se adăuga si cele de conservare.
Secolul al XIX-lea a fost intr-adevăr cel al apariţiei si dezvoltării noilor tipuri de instrumente destinate sa protejeze si sa reproducă vechile documente. Pe buna dreptate, Gabriel Naudé (1600-1653) este considerat fondatorul ştiinţei moderne a bibliotecilor.
In anul 1627, el a publicat lucrarea “Advis pour dresser une bibliothèque”, in care se refera la principiile intelectuale ce trebuie avute in vedere la constituirea unei biblioteci si nu in ultimul rând, menţionează tehnici de conservare ce trebuie respectate.
Secolul al XIX-lea a fost marcat de o profesionalizare crescânda a meseriei de bibliotecar, dar efectele sale s-au facut simţite pe un lung interval de timp.
Doua manuale moderne de biblioteconomie au apărut la sfârşitul secolului, primul fiind cel al lui Albert Maire, publicat in 1896, cel de-al doilea, ignorat de Maire, a apărut in Germania in 1890, sub semnătura lui Armin Graesel, fiind rezultatul unei întregi serii de publicaţii similare apărute de-a lungul secolului si semnate de cei mai mari bibliotecari germani.
In SUA, in 1876, anul creerii American Library Association (ALA), Barbara Higginbotham realizeaza un raport pe care il si publica, intitulat “Public libraries in the United States of America, their history, condition and management”, care includea si capitole consacrate conservării colecţiilor unor biblioteci.
Începutul secolului al XX-lea constituie indiscutabil o etapa decisiva pentru dezvoltarea spectaculoasa a biblioteconomiei, cele câteva exemple franceze înscriindu-se in adevăratul sens al cuvântului intr-o vasta mişcare de creare a diferitelor organizaţii de diverse naturi care trebuiau sa devina locuri de confruntări de idei si de experienţe. De altfel, crearea in Europa a primelor asociaţii profesionale de bibliotecari (1960- Asociatia bibliotecarilor francezi), urma sa conducă la organizarea de congrese internaţionale si la apariţia IFLA (1929).
Crearea ulterioara a UNESCO si in interiorul sau in 1946 a International Council of Museum (ICOM), ce reuneşte astăzi reprezentanţii din 120 de tari, din care 90 au un comitet naţional, au dat un nou impuls activităţilor de conservare.

Evolutia bibliotecilor romanesti

Documentele istorice cre atesta primele biblioteci romanesti datează din secolul al XII-lea. Informaţiile despre existenta acestora pana atunci fiind aproape inexistente sau incerte, au lăsat loc doar supoziţiilor legate de mărturisirile oferite de cercetările arheologice despre episcopiile si manastirile din secolele III-XII si de prezenta invatatilor si teologilor creştini. Astfel, biblioteca manastirii Cisterciene de la Igris, filiala a abaţiei burgunde de la Pentigny in Transilvania a fost prima atestata documentar in tarile romane la sfârşitul secolului al XII-lea. O data cu constituirea unei reţele monastice pe teritoriul Tarii Romanesti si cu organizarea vieţii religioase, s-au dezvoltat si bibliotecile medievale.
Mici colecţii de scrieri religioase si istorice, manuscrise aduse din sud-estul ortodox, ce au servit drept modele pentru copiile produse in scriptoriile manastirilor romanesti din sec. XIV-XV, aceste biblioteci erau locurile unde se păstrau, copiau si difuzau aceste texte.
Adevăratele centre de cultura, manastirile Vodita, Tismana, Codmeana, Prislop, Neamţ, aveau ateliere de caligrafi si miniaturişti care împodobeau manuscrisele. De altfel, la Neamţ si-a desfăşurat activitatea si călugărul Gavril Uric, primul mare artist si om de cultura roman, cel care a marcat începutul artei cartii manuscrise si care, in prima jumătate a veacului al XV-lea, a instituit la Neamţ Şcoala naţionala de miniaturistica, a cărei prezenta s-a facut resimţita.
Numeroase scrieri vechi in limbile slavona si greaca, precum si primele texte manuscrise, ca si primele tipărituri romaneşti, s-au păstrat in bibliotecile de la Voronet, Putna, Bistrita din Moldova, Bistrita din Oltenia, Cozia, Humor, Sucevita (ultimele doua din Bucovina).
Din sec. al XVI-lea, datează primele biblioteci domneşti si boiereşti, cea a domnitorului Petru Schiopul, luata cu el in exil, si colectia logofatului Luca Stroia, daruita de acesta manastirii Dragomira.
Trebuie menţionat si proiectul lui Despot Voda de a infinita o biblioteca princiara, proiect nefinalizat.
Transilvania era caracterizata in acea perioada de colecţiile personale ale prelatiilor bibliofili si de bibliotecile religioase ale bisericilor si catedralelor care au cunoscut, prin contribuţii ale orăşenilor, o laicizare treptata pe parcursul sec. al XV-lea. Tot in aceasta perioada au fost create si primele biblioteci şcolare necesare realizării scopurilor didactice.
La Brasov, in 1547, umanistul Johhannes Honterus a avut iniţiativa infiintarii unei biblioteci pe langa gimnaziul luteran, care a fost si prima clădire din Transilvania ridicata anume pentru a fi biblioteca.
In 1581, la Cluj, au fost puse bazele bibliotecii universitare iezuite, cea mai bine organizata si cea mai mare biblioteca şcolara transilvăneana din cursul sec. al XVI-lea. Ocupând un loc deosebit in istoria civilizaţiei romaneşti, secolul al XVII-lea poate fi socotit cel mai original si mai complex pana la marea renaştere a culturii romaneşti din veacul al XIX-lea. Prin extinderea, adâncimea si diversificarea preocupărilor, prin remarcabila deschidere spre orizonturi pana atunci neabordate si prin exciclopedismul unor cărturari ajutaţi de o surprinzătoare vocaţie poliglota, sec. al XVII-lea a marcat o dezvoltare ulterioara a culturii noastre, prin lecturi, prin studii si prin calatorii, începe acum sa fie mult mai cunoscuta de romani cultura universala.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu