Corespondență. Istoric

 Corespondență. Istoric

Scrisorile .

          Romanii scriau mult, şi în orice ocazie . Desigur, este normal că actele oficiale ( acta diurna ) să fie transcrise şi păstrate ( o importantă sursă de informaţii pentru istorici ) şi chiar copiate în numeroase exemplare pentru a putea fi distribuite în tot Imperiul.

          Dar şi cetăţenii au schimb bogat de corespondenţă, dacă nu scriu chiar cărţi. Oamenii publici se înconjoară de o armată, mai mare sau mai mică, de sclavi-scribi cărora le dictează tot ceea ce produc (servi ab epistulis sau a litteris) în timp ce alţii (librarii) recopiază în mai multe exemplare operă maestrului.

            Scrisoarea nu s-a deosebit pre mult de-a lungul secolelor.Începând din secolul II î.Hr. , romanii folosesc majusculele ( capitale pătrate) . În secolul III d. Hr. apare majuscule unciala si, mai curentă , semiuncială care uşurează munca şi permite o formă de scriere mai cursive. Secretarul lui Cicero, Tiro, a inventat chiar o formă de stenografie pentru a putea lua note mai rapid.

          În cea ce priveşte mesajele rapide, ciornele, romanul foloseşte mici tăbliţe de lemn concave pe care le dă cu ceară (cerae). Cu ajutorul unui stilet, el graveaza literele, pe care le poate corecta sau şterge cu cealaltă extremitate a stiletului în formă de spatulă. El poate strânge la un loc mai multe tăbliţe, cu ajutorul unui cordon, şi chiar le poate închide sau sigila cu ceară, dacă vrea ca mesajul scris să nu fie citit de nimeni altcineva decât de destinatar.

          Această extraordinară frenezie de comunicare ar fi necesitat o adevărată reţea poştală. Dar aşa ceva nu există şi nu se va înfiinţa decât începând din timpul lui Augustus.Serviciul poştal este un serviciu ce aparţine statului(cursus publicus). Încetul cu încetul se pune la punct o organizare complexă şi se operează o împărţire a teritoriului în districte.Distanta zilnică de parcurs este în medie de 80 km.Carele grele abia dacă străbat 30km , în timp ce un om călare poate parcurge circa 160 km. În cazuri excepţionale, au existat curieri care au străbătut mai mult de 200 km, schimbând calul şi călărind şi noaptea.Persoanele particulare nu pot beneficia de acest serviciu, în general ,ei îşi încredinţează scrisorile unor prieteni care merg în direcţia unde se află şi destinatarul.Curierul poate ajunge la destinaţie în mai multe săptămâni, chiar luni. Dacă este vorbă de un mesaj urgent, cei bogaţi îl încredinţează unor sclavi cărora aceasta le este îndeletnicirea (tabelarii sau cursores).În acest caz ,trimiterea unei misive este foarte costisitoare.[1]

     în secolul al XV-lea curieri duceau mesajele între curţile regale.

În tropot de copite.

În urmă cu 6.000 de ani, mesagerii schimbau caii obosiţi la intervale regulate. Mai târziu, acelaşi sistem îl foloseau poştalioanele, căruţe poştale trase de cai. Un serviciu poştal celebru a fost Pony Express, care a început să daca mesajele între Missouri şi California, începând cu anul 1860. Calamity Jane şi Buffalo Bill erau doi dintre călăreţii lui neînfricaţi.

Călăreţii Pony Express trebuiau să facă faţă gloanţelor şi săgeţilor, ca să ducă mesajul.

Anglia

          Primul serviciu poştal modern a fost introdus în Anglia, în 1840. Acesta venea să înlocuiască un serviciu greoi şi ineficient, pe care şi-l puteau permite numai cei bogaţi. Timbrele erau tăiate de pe o coală cu mai multe timbre, fiindcă tăierea la marginea perforată nu s-a inventat decât în 1854.

 Timbre lipicioase

             În 1653, Franţa a fost prima ţară care a întrodus timbrele cu lipici pe una dintre feţe. Totuşi, primele timbre au apărut în Anglia (Penny Black). Cu acestea, o scrisoare ajunge la destinaţie, indiferent de distanţă. Acest sistem a fost întrodus de Rowland Hill, în 1839, în locul sistemului de plată la destinaţie, care era de şapte ori mai scump.

Scrisori din cer.

           Când armata germană a invadat Parisul, în 1870, locuitorii au lansat baloane cu scrisori, pentru prieteni lor şi porumbei călători. Destinatarii au citit scrisorile, au scris un răspuns şi l-au prins pe piciorul câte unui porumbel călător, după care l-a eliberat din nacelă. Liberi, porumbeii s-au întors către cei care îi trimiseseră. [2]

Poşta.

         Preocuparea faţă de trimiterea mesajelor este foarte veche. Încă din Antichitate, oameni fac schimb de mesaje scrise. Ele erau notate mai întâi pe tăbliţe de lut sau lemn, apoi pe papirus, după aceea pe pergament şi în sfârşit, pe hârtie. Iniţial mesageri se deplasau pe jos, apoi ei utilizau cai sau diligenţe, ca în Anglia şi Franţa în secolul al XVIII-lea.

         Poşta aeriană a fost creată în 1918. În Franţa, Compania Generală Aeropoştală este prima care a efectuat legătura pe cale aeriană între Europa şi America de Sud, pe 12si 13mai 1930. Astăzi, contra preţului unui timbru, scrisorile sunt distribuite peste tot în lume cât mai rapid posibil. [3]

Porumbei călători.

         Cu mult timp în urmă, oameni au dresat porumbei pentru a duce mesajele sau mici obiecte. Astfel, în timpul războiului franco-german din 1870, multe mesaje au fost trimise prin porumbei călători.

         Şi astăzi, în Franţa, în regiunea Cotentin, dar şi în alte ţări din Europa, se folosesc porumbeii călători pentru a străbate distanţele care, în zbor drept, sunt mai scurte decât pe şosea. [4]

Bibliografie.

1.ROBERT, Jean-Noel. Roma. Bucureşti, BIC ALL, 2002, p.192.

2.RICHARD, Platt. Media şi comunicaţiile. Bucureşti, editura Egmont, 2001, p. 28-29.

      3. Marea carte despre Progres. Bucureşti, editura Litera Internaţional, 2008, p.69.

     4. Enciclopedia pentru tineri LAROUSSE. Comunicarea de la origini la Internet. Bucureşti, editura RAO, 1998, p. 90.

   

                                 

Raport de practică sistem info-documentar

           Raport de practică sistem info-documentar

1.             Ocupaţiile specifice domeniului de referinţă ( jurnalistic, info-documentar, mediere, consiliere, RP etc.), reflectate în COR şi în practica naţională/ internaţională.

·         2356               Instructori-formatori în tehnologia informației

        Instructorii-formatori din tehnologia informației dezvoltă, programează şi coordonează programe de formare şi cursuri pentru calculator pentru alți utilizatori ai tehnologiei informației în afara sistemelor de învăţământ primar, secundar şi superior.

           

·         243203           Documentarist

      2622 Bibliotecari şi specialiști în alte servicii de informare. 7 ocupații .Nivelul de instruire: 4 (studii superioare)

Bibliotecarii şi specialiștii în alte servicii de informare se ocupa cu colectarea, selectarea, dezvoltarea, organizarea şi întreținerea colecțiilor bibliotecilor şi a altor depozite de informații, organizează şi controlează alte servicii ale bibliotecilor şi furnizează informații utilizatorilor.

1.      262201   Bibliograf

2.      262202   Bibliotecar (studii superioare)

3.      262203   Documentarist (studii superioare)

4.      262204   Referent difuzare carte

5.      262205   Lector carte

6.      262206   Bibliotecar arhivist

7.      262207   Referent de specialitate așezământ cultural

·         312205           Administrator sistem documentar

      3511 Tehnicieni pentru operațiuni în domeniul tehnologiei informației şi comunicațiilor

7 ocupații. Nivelul de instruire: 3 (studii medii sau postliceale)

           Tehnicienii pentru operațiuni în domeniul tehnologiei informației şi comunicațiilor asigură sprijin zilnic activităților de prelucrare (procesare), operare şi monitorizare a sistemelor informatice de tehnologia informației şi a comunicațiilor, echipamentelor periferice, hardware şi software, precum şi echipamentele informatice, pentru a asigura performanţă optimă, precum şi pentru identificarea oricăror probleme.

1.      351101    Operator calculator electronic şi rețele

2.      351102    Sef tură exploatare în centre sau oficii de calcul

3.      351103   Tehnician echipamente de calcul şi rețele

4.      351104   Operator în domeniul proiectării asistate pe calculator

5.      351105   Administrator sistem documentar

6.      351106   Operator prompter

7.      351107   Operator suport tehnic pentru servicii de comunicații electronice

           

·         347117           Documentarist

      3435 Alți specialiști asimilați din domeniul artistic şi cultural. 23 ocupații. Nivelul de instruire: 3 (studii medii sau postliceale)

            Această grupă de bază cuprinde ocupațiile auxiliare artistice şi culturale care nu sunt clasificate în alta parte în grupa minoră 343 - Alți specialiști în domeniul artistic, cultural şi culinar. De exemplu, cei care ajută regizorii şi actorii cu punerea în scena a producțiilor de teatru, film, televiziune sau comerciale sunt clasificați aici.

1.         343501     Mânuitor, montator decor

2.         343502     Tehnician machetist

3.        343503     Tehnician reclame (decorator)

4.        343504     Maestru de lumini

5.        343505     Maestru de sunet

6.        343506     Caricaturist (studii medii)

7.        343507     Tehnoredactor

8.        343508     Secretar de redacție (studii medii)

9.        343509     Organizator de producție

10     343510     Asistent regizor artistic

11     343511     Reporter (studii medii)

12     343512     Machior spectacole

13     343513     Peruchier

14     343514     Secretar de emisie (studii medii)

15     343515     Ghid de animație

16     343516     Documentarist (studii medii)

17     343517    Traducător (studii medii)

18     343518    Videojurnalist (studii medii)

19     343519     Copywriter publicitate (studii medii)

20     343520     Corector (studii medii)

21     343521     Electrician iluminare scenă

22     343522     Secretar artistic

23     343523    Gestionar custode sală

·         414108           Funcționar documentare

      4415 Funcționari pentru activități de secretariat .2 ocupații. Nivelul de instruire: 2 (studii medii)

              Funcționarii pentru activitățile de secretariat ordonează corespondenţa, fisele (cardurile), facturile, chitanțele şi alte înregistrări în ordine alfabetică sau numerică ori în conformitate cu sistemul de evidenţă utilizat. Aceștia localizează şi îndepărtează materiale din dosar la cerere (atunci când se solicită). De asemenea, fotocopiază, scanează sau expediază prin fax documente.

1.      441501   Arhivar

2.      441502   Funcționar documentare

      4411 Funcționari biblioteca. 7 ocupații. Nivelul de instruire: 2 (studii medii)

       Funcționarii din bibliotecă eliberează şi primesc materiale de bibliotecă, sortează şi aranjează cărțile pe rafturi, înregistrările sonore şi vizuale, publicațiile periodice, jurnalele, revistele şi ziarele şi furnizează informații generale despre bibliotecă pentru utilizatori.

1.      441101   Bibliotecar (studii medii)

2.      441102   Discotecar

3.      441103   Filmotecar

4.      441104   Fonotecar

5.      441105   Fototecar

6.      441106   Mânuitor carte

7.      441107   Videotecar[1]

2.        Ipostaze ale profesiei în context național si european: funcţii, roluri şi instrumente.

           Conceptul de sistem național de informare, desemnat pe plan mondial prin acronimul NATIS sau NIS (National Information System), a fost definit cu decenii în urma în cadrul UNESCO şi desemna "întreaga structură cuprinzând toate serviciile implicate în asigurarea informării în toate sectoarele comunității şi pentru toate categoriile de utilizatori. Un program complet de informare şi documentare trebuie să aibă ca suport o infrastructură națională adecvată. Componentele esențiale ale infrastructurii sunt:

·         sistemul național al bibliotecilor,

·         sistemul național al arhivelor

·         sistemul serviciilor de documentare generale şi/sau specializate."[2]    

      Realizarea unui sistem național de informare şi documentare modern şi performant este un proces complex şi costisitor, de lunga durata şi cu relații multiple în toate sectoarele activității socio-culturale, științifice şi economice. Un astfel de sistem are în vedere :

• ansamblul unităţilor de informare (biblioteci, arhive, servicii de documentare, centre de informare, etc.) - independente sau legate în rețele specializate, ceea ce presupune un grad adecvat de automatizare a funcțiilor lor info-documentare
• sistemele de telecomunicații
• diferitele categorii de producători şi consumatori de informații
• diversele game de produse de informare
• personalul specializat (cooperare între informaticieni, pe de o parte şi profesioniștii informării şi documentarii, pe de alta, bazată pe o înțelegere unitară a proceselor informaționale)
• resursele financiare necesare
• organismele de coordonare a întregului proces .

     Fiecare componentă a acestui sistem are un rol esențial în buna funcționare a întregului ansamblu şi trebuie dezvoltată coerent şi simultan cu toate celelalte.
     In general, obiectivele principale, metodologia şi etapele de realizare ale unui sistem național de informare şi documentare, sunt :

·         formularea şi implementarea unei politici naționale în domeniul informării şi documentării

·         formarea unei rețele naționale automatizate de informare în vederea promovării transferului de informații la nivel național şi internațional

·         asigurarea compatibilității tehnice şi metodologice între unitățile de informare componente ale SNID

·         promovarea la scară națională a controlului bibliografic internațional şi a accesului universal la publicații

·         valorificarea surselor de informare prin prelucrare unică şi unitară a documentelor

·         constituirea unor baze de date de interes național care să valorifice pe deplin, în special pe plan extern unde sunt mai puțin cunoscute, fondurile documentare extrem de prețioase existente în structurile de informare din România

·         crearea bibliotecii naționale virtuale - finalitatea eforturilor de realizare a SNID, statutul de facto al unui astfel de sistem .[3]

       Metodele proiective sunt tehnici de comunicare indirecte, structurate sau nestructurate.  Ele sunt mijloace de investigare a personalităţii.

Metodele proiective reprezintă modalităţi indirecte de obţinere a informaţiilor, prin proiectarea credinţelor, dorinţelor şi simţămintelor unei persoane, către o altă persoană.

Subiectul atribuie altora propriile dorinţe şi credinţe care, în mod direct, nu sunt acceptate sau recunoscute ca fiind ale sale. Deci, subiecţii sunt puşi în situaţia să interpreteze comportamentul altora şi, în acest fel, ei îşi proiectează indirect propriile lor credinţe şi sentimente.

Unele metode proiective se caracterizează prin ambiguitatea materialului propus  (desene, benzi desenate, fotografii) şi prin libertatea răspunsului şi interpretării acestuia de

către subiecţi.

Metodele proiective au la bază tehnici de asociere, tehnici de completare,tehnici de construcţie şi tehnici de exprimare.

Cele mai importante metode proiective care ţin de tehnicile menţionate mai sus sunt:

·         testul de asociere a cuvintelor;

·         testul completării propoziţiilor;

·         testul continuării povestirii;

·         testul apercepţiei tematice

·         tehnica benzilor desenate;

·         tehnica autoportretului fotografic

·         tehnica persoanei a treia

·         tehnica portretului chinezesc

·         tehnica interpretării unui rol;

Procese informaţionale considerate predominante sunt gestionate de managementul informaţiei: crearea informaţiei, achiziţia, organizarea, stocarea, distribuirea şi utilizarea.

Crearea informaţiei este procesul prin care indivizii şi organizaţiile generează şi produc elemente informaţionale (noi).

Procesul de achiziţie al informaţiei presupune indexarea sau clasificarea informaţiei,

în moduri care presupun regăsirea ulterioară a informaţiei, cu ușurință.

·         Procesul de stocare al informaţiei presupune localizarea fizică a informaţiei, în

structuri precum bazele de date sau sistemele.

·         Distribuirea informaţiei presupune diseminarea, transportul sau difuzarea informaţiei.

·         Utilizarea informaţiei este procesul în care indivizii îşi organizează utilizează şi  aplică

informaţiile ce au devenit disponibile pentru ei.

·         Gestionarea efectivă a acestor procese informaţionale ajută la obţinerea informaţiei

corecte de către oamenii potriviţi, în formele potrivite, la momentul potrivit şi cu

costuri rezonabile.

3.        Cunoştinţe, competenţe şi abilităţi necesare pentru îndeplinirea activităţilor specifice.

         Rolul managerilor de informaţii fiind cei responsabili cu identificarea activităţilor recurente din cadrul organizaţiei, cu găsirea aprecierilor referitoare la informaţiile care solicită feedback la baza informaţiilor furnizate, cu monitorizarea schimbării priorităţilor organizaţiei şi cu încercarea permanentă de a înţelege modul de lucru al angajaţilor organizaţiei. Noţiunea de profesionişti ai informării ca fiind "experţi în informare", este sintagma care se referă la indivizi din cadrul organizaţiei, care au abilităţile, pregătirea şi îndemânarea de a organiza cunoștințele în sisteme şi structuri, care să faciliteze utilizarea productivă a informaţiei şi cunoștințelor.

Managementul informaţiei este preocupat într-un grad înalt de procesarea organizaţională a informaţiilor.

     Un domeniu mai nou din ştiinţa informației, cultura informaţiei . Educarea culturii informaţiei este unul dintre obiectivele prioritare ale procesului de învăţare.

 Aceasta include:

·         formarea unui stil de gândire adecvat cerinţelor societăţii informaţionale

contemporane, exprimat prin capacitatea de abordare informaţională, de analiză a

mediului informaţional şi de elaborare a unor sisteme informaţionale alternative;

·         formarea priceperilor şi abilităţilor de lucru cu sursele de informare;

·         soluţionarea independentă a oricărei probleme, prin accesarea, prelucrarea, stocarea şi

transmiterea informaţiei.

       Cultura informației, societatea informaţională sunt contextual şi organic  interdependente, primul concept derivând din caracteristicile celui de-al doilea; cel de-al doilea subsumându-l pe primul. În termeni simpli, impactul societăţii informaţionale asupra indivizilor determină

apariţia unei cerinţe indispensabile pentru funcţionarea ei efectivă şi

corectă : formarea şi dezvoltarea unui factor educaţional nou, cultura informaţiei.

Conceptul acesta din urmă ne poate ajuta la definirea paşilor practici succesivi, necesari

şi pentru dezvoltarea capacităţilor individuale, dar şi pentru dezvoltarea macrocapacităţilor: cele ale societăţii în întregul ei.

4.        Standarde profesionale şi norme etice în exercitarea profesiei

    Standardelor internaţionale ale culturii informaţiei: structura acestor standarde, standardele internaţionale, liniile directoare International Federation of Library Associations (IFLA)şi standardele Association of College and Research Libraries (ACRL). Standardele culturii informaţiei, pentru a crea educabili activi (efectivi), includ trei componente de bază:

·         accesarea informaţiei - această primă componentă subliniază faptul că utilizatorul trebuie să acceseze raţional şi eficient informaţia;

·         evaluarea informaţiei - utilizatorul trebuie să evalueze critic şi competent informaţia;

·         utilizarea informaţiei - utilizatorul trebuie să utilizeze/să folosească în mod corect şi creativ informaţia

Azi, majoritatea cercetătorilor recunosc rolul central, în utilizarea informaţiei – adică în

comunicare– a structurilor infodocumentare. [4]

Rolul instituţiilor infodocumentare în cadrul sistemului informaţional public se manifestă prin

·         asigurarea realizării dreptului la informaţia publică

·         diversificarea serviciilor informaţionale şi a suporturilor în scopul informării calitative şi operative a cetăţenilor

·          extinderea posibilităţilor de acces la informaţia publică prin implementarea TIC

·         Afirmarea calităţilor de socializare prin formarea conştiinţei publice, respectiv conştiinţei civice

·         Organizarea diverselor întruniri de conţinut şi caracter public etc.[5]

5.        Norme legislative relevante (naţionale şi europene) pentru exercitarea activităţii profesionale.

Legislaţia naţională privind accesul la informaţie cuprinde:

·         LEGEA BIBLIOTECILOR

LEGE Nr. 334 din 31 mai 2002

Legea bibliotecilor

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 422 din 18 iunie 2002

·         LEGEA CULTURII SCRISE

LEGE Nr. 186 din 9 mai 2003

privind promovarea culturii scrise

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 339 din 19 mai 2003

·         LEGEA DEPOZITULUI LEGAL

LEGE Nr. 111 din 21 noiembrie 1995

privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de tipărituri şi alte documente grafice şi audiovizuale

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 280 din 30 noiembrie 1995

·         LEGEA PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL

·         LEGEA PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC

LEGE Nr. 544 din 12 OCTOMBRIE 2001

privind liberul acces la informaţiile de interes public

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 663 din 23 octombrie 2001

·         NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII 544/2001

HOTĂRÂRE Nr. 123 din 7 februarie 2002

pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 167 din 08 martie 2002

---

[1] http://www.rubinian.com

[2]  Anghel, Gheorghe, Situația şi perspectivele dezvoltării organelor de informare tehnico-științifica din România. In : Informarea şi documentarea în teorie şi în practica. Mapa documentara. Fasc. A, 18, 1995, nr. 1, p. 3-5.

[3] Banciu, Doina, Sisteme automatizate de informare si documentare, București, 1997.

[4] Tatiana-Adriana NEACŞU. Managementul informaţiei în structurile infodocumentare .Bucureşti ,2011

[5] www. Calameo.com/books