Corespondență. Istoric

 Corespondență. Istoric

Scrisorile .

          Romanii scriau mult, şi în orice ocazie . Desigur, este normal că actele oficiale ( acta diurna ) să fie transcrise şi păstrate ( o importantă sursă de informaţii pentru istorici ) şi chiar copiate în numeroase exemplare pentru a putea fi distribuite în tot Imperiul.

          Dar şi cetăţenii au schimb bogat de corespondenţă, dacă nu scriu chiar cărţi. Oamenii publici se înconjoară de o armată, mai mare sau mai mică, de sclavi-scribi cărora le dictează tot ceea ce produc (servi ab epistulis sau a litteris) în timp ce alţii (librarii) recopiază în mai multe exemplare operă maestrului.

            Scrisoarea nu s-a deosebit pre mult de-a lungul secolelor.Începând din secolul II î.Hr. , romanii folosesc majusculele ( capitale pătrate) . În secolul III d. Hr. apare majuscule unciala si, mai curentă , semiuncială care uşurează munca şi permite o formă de scriere mai cursive. Secretarul lui Cicero, Tiro, a inventat chiar o formă de stenografie pentru a putea lua note mai rapid.

          În cea ce priveşte mesajele rapide, ciornele, romanul foloseşte mici tăbliţe de lemn concave pe care le dă cu ceară (cerae). Cu ajutorul unui stilet, el graveaza literele, pe care le poate corecta sau şterge cu cealaltă extremitate a stiletului în formă de spatulă. El poate strânge la un loc mai multe tăbliţe, cu ajutorul unui cordon, şi chiar le poate închide sau sigila cu ceară, dacă vrea ca mesajul scris să nu fie citit de nimeni altcineva decât de destinatar.

          Această extraordinară frenezie de comunicare ar fi necesitat o adevărată reţea poştală. Dar aşa ceva nu există şi nu se va înfiinţa decât începând din timpul lui Augustus.Serviciul poştal este un serviciu ce aparţine statului(cursus publicus). Încetul cu încetul se pune la punct o organizare complexă şi se operează o împărţire a teritoriului în districte.Distanta zilnică de parcurs este în medie de 80 km.Carele grele abia dacă străbat 30km , în timp ce un om călare poate parcurge circa 160 km. În cazuri excepţionale, au existat curieri care au străbătut mai mult de 200 km, schimbând calul şi călărind şi noaptea.Persoanele particulare nu pot beneficia de acest serviciu, în general ,ei îşi încredinţează scrisorile unor prieteni care merg în direcţia unde se află şi destinatarul.Curierul poate ajunge la destinaţie în mai multe săptămâni, chiar luni. Dacă este vorbă de un mesaj urgent, cei bogaţi îl încredinţează unor sclavi cărora aceasta le este îndeletnicirea (tabelarii sau cursores).În acest caz ,trimiterea unei misive este foarte costisitoare.[1]

     în secolul al XV-lea curieri duceau mesajele între curţile regale.

În tropot de copite.

În urmă cu 6.000 de ani, mesagerii schimbau caii obosiţi la intervale regulate. Mai târziu, acelaşi sistem îl foloseau poştalioanele, căruţe poştale trase de cai. Un serviciu poştal celebru a fost Pony Express, care a început să daca mesajele între Missouri şi California, începând cu anul 1860. Calamity Jane şi Buffalo Bill erau doi dintre călăreţii lui neînfricaţi.

Călăreţii Pony Express trebuiau să facă faţă gloanţelor şi săgeţilor, ca să ducă mesajul.

Anglia

          Primul serviciu poştal modern a fost introdus în Anglia, în 1840. Acesta venea să înlocuiască un serviciu greoi şi ineficient, pe care şi-l puteau permite numai cei bogaţi. Timbrele erau tăiate de pe o coală cu mai multe timbre, fiindcă tăierea la marginea perforată nu s-a inventat decât în 1854.

 Timbre lipicioase

             În 1653, Franţa a fost prima ţară care a întrodus timbrele cu lipici pe una dintre feţe. Totuşi, primele timbre au apărut în Anglia (Penny Black). Cu acestea, o scrisoare ajunge la destinaţie, indiferent de distanţă. Acest sistem a fost întrodus de Rowland Hill, în 1839, în locul sistemului de plată la destinaţie, care era de şapte ori mai scump.

Scrisori din cer.

           Când armata germană a invadat Parisul, în 1870, locuitorii au lansat baloane cu scrisori, pentru prieteni lor şi porumbei călători. Destinatarii au citit scrisorile, au scris un răspuns şi l-au prins pe piciorul câte unui porumbel călător, după care l-a eliberat din nacelă. Liberi, porumbeii s-au întors către cei care îi trimiseseră. [2]

Poşta.

         Preocuparea faţă de trimiterea mesajelor este foarte veche. Încă din Antichitate, oameni fac schimb de mesaje scrise. Ele erau notate mai întâi pe tăbliţe de lut sau lemn, apoi pe papirus, după aceea pe pergament şi în sfârşit, pe hârtie. Iniţial mesageri se deplasau pe jos, apoi ei utilizau cai sau diligenţe, ca în Anglia şi Franţa în secolul al XVIII-lea.

         Poşta aeriană a fost creată în 1918. În Franţa, Compania Generală Aeropoştală este prima care a efectuat legătura pe cale aeriană între Europa şi America de Sud, pe 12si 13mai 1930. Astăzi, contra preţului unui timbru, scrisorile sunt distribuite peste tot în lume cât mai rapid posibil. [3]

Porumbei călători.

         Cu mult timp în urmă, oameni au dresat porumbei pentru a duce mesajele sau mici obiecte. Astfel, în timpul războiului franco-german din 1870, multe mesaje au fost trimise prin porumbei călători.

         Şi astăzi, în Franţa, în regiunea Cotentin, dar şi în alte ţări din Europa, se folosesc porumbeii călători pentru a străbate distanţele care, în zbor drept, sunt mai scurte decât pe şosea. [4]

Bibliografie.

1.ROBERT, Jean-Noel. Roma. Bucureşti, BIC ALL, 2002, p.192.

2.RICHARD, Platt. Media şi comunicaţiile. Bucureşti, editura Egmont, 2001, p. 28-29.

      3. Marea carte despre Progres. Bucureşti, editura Litera Internaţional, 2008, p.69.

     4. Enciclopedia pentru tineri LAROUSSE. Comunicarea de la origini la Internet. Bucureşti, editura RAO, 1998, p. 90.